Luna trecută s-a închis serviciul Local Bitcoins și nu mai poți depozita și vinde bitcoini, însă încă poți retrage balanța rămasă în cont. Luna aceasta au adăugat un comision în plus pentru cei care nu și-au retras criptomonedele încă, așa că dacă aveți ceva rămas acolo încercați să nu amânați, deși aveți la dispoziție până în februarie 2024 să lichidați contul.
Ce este LocalBitcoins?
Local Bitcoins a fost una dintre primele platforme peer-to-peer (p2p) de tranzacționare Bitcoin. Aceasta s-a lansat în 2012 și a devenit populară într-un timp relativ scurt, astfel că s-a dezvoltat în peste 200 de țări și a facilitat milioane de tranzacții de-a lungul anilor.
Practic, prin LocalBitcoins puteai găsi o persoană de la tine din țară sau chiar din același oraș cu care să tranzacționezi. De exemplu dacă tu vroiai să cumperi bitcoin, puteai găsi pe cineva care să-ți vândă. La început erau populare chiar și întâlnirile față în față, însă în timp modalitatea de tranzacționare cea mai populară a devenit transferul bancar.
În România traderii de pe LocalBitcoins îți puneau la dispoziție un număr de cont bancar de la toate băncile mari din țară. Astfel că puteai găsi ușor și banca ta, ca să le trimiți banii fără comision. Când aceștia confirmau primirea banilor, bitcoinii erau eliberați din escrow direct în contul tău.
De ce s-a închis Local Bitcoins?
Cei de la LocalBitcoins au declarat că volumele lor de tranzacționare erau în scădere de mult timp iar cererea de pe piață nu era suficient de mare.
Acest lucru este de înțeles, mai ales de când au înflorit exchange-urile crypto. Când s-a înființat LocalBitcoins erau foarte puține exchange-uri, iar la 2 ani distanță a fost scandalul Mt. Gox și oamenii și-au pierdut încrederea în exchange-uri reîntorcându-se la LocalBitcoins. Însă cu timpul au apărut exchange-uri noi, mai bune, iar clienții s-au divizat.
Exchange-urile de astăzi sunt mult mai ușor de folosit decât LocalBitcoins. Pe Binance, de exemplu, poți cumpăra criptomonede foarte ușor, în doar câteva secunde cu cardul bancar, în schimb pe LocalBitcoins trebuia mai întâi să găsești un trader/vendor cu reputație bună, apoi să ai norocul să fie online, dacă nu trebuia să aștepți și o zi întreagă până revenea, iar în final exista șansă să iei și țeapă. În plus, nu puteai tranzacționa decât bitcoin, nu și alte criptomonede.
Deși este un serviciu depășit, a fost foarte util la vremea lui și chiar a produs amintiri plăcute pentru numeroase persoane care prin LocalBitcoins au cumpărat prima oară Bitcoin. Se poate spune că este regretabil că s-a închis, pentru că era o metodă de rezervă pentru a cumpăra/vinde în caz că exchange-urile nu funcționează. Să nu uităm că după scandalul FTX, încrederea în exchange-uri a scăzut, mai ales că Binance și Kucoin erau foarte atacate în presă și se spunea că vor fi închise la fel ca FTX.
Alternative la LocalBitcoins
Un alt motiv pentru care s-a închis LocalBitcoins este că s-au înființat servicii p2p alternative care au concurat direct cu vechea platformă. Printre acestea amintim:
- Binance p2p
- Coinbase p2p
- Paxful
LocalCryptos(s-a închis și acesta în Noiembrie 2022).- OKX p2p
- Uniswap
- PancakeSwap
- LocalMonero
Și multe altele… În general, exchange-urile mari au adăugat și o secțiune pentru tranzacții p2p intrând în competiție directă cu LocalBitcoins și determinându-i sfârșitul.
Mai poți retrage bitcoinii din LocalBitcoins?
În general se pot retrage bitcoinii, însă există cazuri în care suma rămasă în cont este foarte mică și nu depășește totalul comisioanelor. Există un comision de retragere și în plus un comision de întârziere pentru cei care nu și-au retras bitcoinii înainte de 13 martie 2023.
Probabil că aceste sume mici rămase în conturi, adunate de la milioane de persoane, vor însemna o cantitate substanțială de bitcoini, astfel încât firma se poate închide pe profit. Mai ales că prețul bitcoin este în creștere.
Cu ce ne afectează?
Atâta timp cât nu foloseai LocalBitcoins nu te afectează cu nimic închiderea sa, însă era o variantă suplimentară de a tranzacționa bitcoin. O variantă care se putea dovedi prețioasă în cazul în care exchange-ul tău preferat nu funcționează temporar sau se închide.
Rămânem să ne punem bazele în Binance pentru că este cel mai mare exchange și nu poate să dispară peste noapte ca exchange-urile foarte noi sau exchange-urile mici. Însă folosiți platforma doar pentru tranzacționare și nu pentru HODL, pentru că nu se știe niciodată.
