Ce beneficii aduce iEXEC Web-3

Mereu apar noi tehnologii blockchain iar spațiul crypto devine din ce în ce mai complex. O astfel de tehnologie este iExec iar în acest articol vom afla despre ce este vorba și ce lucruri noi aduce mai exact în spațiul crypto.

Ce este iExec?

Este o platformă de cloud computing descentralizată, open-source, care rulează pe Ethereum. iExec permite aplicațiilor descentralizate (dApps) să aibă acces la cerere la resurse și tehnologii de calcul în cloud-ul iExec.

iExec a construit o rețea blockchain în care dApps pot beneficia de resurse rentabile și de înaltă performanță, cum ar fi servere, baze de date, aplicații SaaS, găzduire web și putere de procesare.

O fermă de calculatoare?

Este mai mult decât atât. Pentru a sprijini contractele inteligente și platformele acestora, iExec preia calculele de procesare intensivă în afara lanțului, astfel încât funcțiile lanțului de bloc să funcționeze fără probleme, dar da, în principiu oferă putere de calcul. Însă are beneficii unice, precum calculul privat.

Ce este ”Confidential Computing”?

Tradus drept ”calcul privat”, înseamnă o tehnologie de cloud computing care protejează datele în timpul procesării. Acest lucru permite întreprinderilor să protejeze datele și aplicațiile sensibile de accesul neautorizat sau de expunerea neautorizată, beneficiind în același timp de avantajele tehnologiei blockchain.

De asemenea, calculul privat permite întreprinderilor să îndeplinească cerințele de reglementare și să mențină încrederea clienților, asigurându-se că datele acestora sunt păstrate în siguranță și private.

Dacă Golem și Filecoin ar face un copil, acesta s-ar numi iExec.

Într-adevăr iExec oferă și soluții de stocare în cloud precum o fac și Filecoin, Siacoin sau Storj, însă iExec este mai mult de atât pentru că oferă și putere de calcul. Ok, atunci Golem sau SONM ar putea părea concurenți direcți la prima vedere pentru că și aceștia oferă putere de calcul într-un mod descentralizat, dar nu e chiar așa pentru că direcțiile lor sunt diferite.

În esență, ambele construiesc un supercomputer descentralizat pe tehnologia blockchain, în timp ce iExec vizează dezvoltarea și sustenabilitatea dApp-urilor. Ambele privesc spre un viitor al unui internet descentralizat, alimentat de blockchain, dar funcțiile lor, deși uneori similare, sunt mai degrabă complementare.

Însă pentru simplificare, iExec arată ca o combinație între funcțiile de la Golem și cele de la Filecoin.

Beneficiile iExec

Am înțeles deja că este vorba despre un cloud care oferă diverse resurse computaționale, însă cu ce vine concret iExec pe piață?

1. Web 3 Marketplace

Una dintre cele mai interesante beneficii de la iExec este o piață Web3. Această platformă permite dezvoltatorilor să cumpere și să vândă aplicații, date și servicii descentralizate la scară globală. Acest lucru facilitează accesul întreprinderilor la resursele de care au nevoie pentru a-și construi și implementa aplicațiile rapid și eficient.

Web3 Marketplace oferă, de asemenea, o serie de beneficii pentru dezvoltatori, inclusiv o vizibilitate și o expunere sporite, accesul la o bază de clienți mai largă și posibilitatea de a-și monetiza, în tokeni $RLC, munca.

2. Oracle Factory

”Fabrica de Oracole” de la iExec este ceva asemănător proiectului Chainlink, un alt instrument puternic care permite întreprinderilor să acceseze date și informații în timp real dintr-o varietate de surse. Acest lucru poate ajuta întreprinderile să ia decizii mai bine informate, să îmbunătățească eficiența operațională și să răspundă mai rapid la schimbările condițiilor de piață.

3. Cross-chain

Deși iExec este pe Ethereum, oferă capacități cross-chain care permit întreprinderilor să profite de avantajele tehnologiei blockchain pe mai multe platforme și rețele, spre deosebire de alte proiecte. Acest lucru poate ajuta întreprinderile să depășească limitările sistemelor centralizate tradiționale și să obțină acces la noi piețe și oportunități.

Criptomoneda RLC

Token-ul platformei iExec se numește $RLC și vine de la ”Run on Lots of Computers”. Acesta este un token ERC-20 și poate fi obținut prin recompensele oferite dezvoltatorilor de aplicații descentralizate în ecosistemul iExec, sau poate fi cumpărată de pe piața liberă. La momentul scrierii acestui articol $RLC are un preț de $4.17 și o capitalizare de piață de 300 de milioane de dolari.

De unde cumperi $RLC?

Criptomoneda RLC se află deja pe Binance, însă o poți găsi și pe Kucoin sau pe multe alte exchange-uri.

Disclaimer: Investiția în criptomonede este riscantă oricât de sigur poate părea un proiect.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *