Moon Bitcoin păreri și review

Astăzi am încercat Moon Bitcoin, un site despre care am tot auzit (Moon Bitcoins de fapt, având adresa moonbitcoins.com) ca să ne facem niște păreri și să vă spunem și vouă.

Când intri pe site, observi că e foarte ușor să te loghezi, practic trebuie doar să introduci o adresă de bitcoin (chipurile adresa pe care vei primi și bitcoinii minați gratuit).

Prima impresie

Informațiile de pe prima pagină sunt ciudate (puțin spus). Ei scriu că site-ul te ajută să minezi Bitcoin gratis, apoi scriu ”faucet ready”, ceea ce e confuz pentru că vechile faucet-uri de bitcoin nu aveau nicio legătură cu mineritul.

Dar am zis să trecem peste. Am văzut că există un plan gratuit, deci ne lasă să facem bitcoini gratis, ceea ce înseamnă că nu strică să-l încercăm chiar dacă e dubios.

Am citit FAQ-ul și iar am rămas confuzi pentru că spune că site-ul minează bitcoini prin GPU, ceea ce e ciudat pentru că mineritul pe bitcoin nu mai merge pe GPU-uri din 2013 de când au apărut ASIC-urile.

Dar am zis, hai totuși să vedem cum merge site-ul. Am introdus o adresă de bitcoin și am dat click pe LOG IN. Am primit imediat un bonus de 0.00047404 echivalent cu aproximativ $14. Apoi am dat click pe bonusul pe oră (bounty) care mi-a mai dat încă 0.00000501 BTC. Și uite așa după doar câteva secunde de la logare s-au adunat în balanță exact 0.00047905 BTC.

Începe să devină suspect

Dacă primești $14 e suficient să te agațe să mai stai, de banii ăștia poți să-ți comanzi pizza și băutură. Am încercat și butonul de minat (Start Mining Bitcoin):

Asta apare când minezi. Sunt câteva valori mici de bitcoin (cu verde când scrie Win!) care se acumulează dar am verificat procesele în Task Manager și GPU-ul este la 0%, deci măcar nu profită de hardware-ul tău. Dacă închizi fereastra sau mergi pe altă pagină din site, îți închide minarea.

Am încercat să retrag bitcoin

Evident că nu te lasă să retragi (withdraw). Primești un mesaj că trebuie să ai minim 0.05 BTC ca să retragi, adică cel puțin $1500 (la prețul de azi).

La un calcul reiese că îți trebuie între 5 și 7 ani să folosești site-ul zilnic și să iei toate bonusurile ca să atingi 0.05 BTC dar nici atunci nu știi dacă suma din cont e fictivă sau nu (evident că este fictivă).

Concluzii

Acest site încearcă să te momească cu un plan gratuit, numai ca tu să vezi cât de greu se adună bitcoinii minați gratuit (care de fapt sunt fictivi) și să te facă să depozitezi bitcoinii tăi reali unde se promit bonusuri până la 10x din suma pe care o depui. Ce se va întâmpla cu bitcoinii după ce-i depui nu mai trebuie menționat pentru că sigur te-ai prins și tu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *