Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a împărtășit povestea pe Reddit, ieri, despre cum a acumulat 1.5 bitcoini, iar postarea sa a devenit virală pe mai multe platforme de socializare printre care și X, fostul Twitter.
Tânărul este înregistrat pe Reddit cu porecla ”Murky-Specialist-755”, un nickname care se poate traduce ca specialistul posac. El și-a exprimat dezamăgirea și tristețea sacrificiului de a munci pentru a strânge această sumă de bani în detrimentul vieții sociale.

Traducerea în limba română este următoarea:
În sfârșit am atins 1.5 BTC la 22 de ani dar m-a costat ENORM…
Bună tuturor,
După un an de muncă asiduă de 45-60 de ore pe săptămână, am reușit în sfârșit să adun 1.5 bitcoini într-un cold wallet. Însă acest lucru mi-a distrus toată viața socială.
Sunt obosit și aproape de depresie. Am scris aici pentru că nu-mi dau seama pe deplin cât înseamnă realizarea mea și am nevoie de sprijin și de o perspectivă proaspătă.
A fost o călătorie infernală care m-a terminat din toate punctele de vedere, în afară de cel financiar. Oare a meritat acest sacrificiu? Cât de mare este această realizare?
O fi o sumă bună pt vârsta mea? Se simte ca și cum ar fi puțin, dar în același timp îmi dau seama că nu e puțin!
Cât înseamnă?
Prețul unui bitcoin astăzi este de $66.666. Deci tânărul a strâns o mică avere de aproximativ 100.000 de dolari. Desigur că pentru România, aceasta este o sumă mare de bani, mai ales pentru un tânăr de 22 de ani, și mai ales că a strâns-o în doar 1 an de zile. El locuiește în Occident, cel mai probabil în America de Nord unde veniturile sunt mai mari, însă chiar și acolo este o realizare destul de impresionantă.
Ce spun oamenii
Postarea ”specialistului posac” a strâns 900 de comentarii în mai puțin de o zi, doar pe Reddit, plus numeroase discuții pe alte rețele sociale. Printre comentariile care s-au impus, aici avem câteva:
”Stai calm că eu am 30 de ani și am strâns doar 0.1 BTC” i-a răspuns un utilizator, făcându-i cu ochiul printr-un emoji.
Un tată de băieți s-a lăudat că fiii lui strâng și ei bitcoini: ”Fiii mei au 0.4 BTC la 21 și respectiv 23 de ani. Dar vor moșteni și monedele mele când o să dau colțul.”
Alții l-au îndemnat să lase munca și investițiile și să se bucure de tinerețe. Însă comentariul care a fost apreciat de cei mai mulți oameni este un citat din Dalai Lama care spune:
„Pentru că își sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi își sacrifică banii pentru a-și recupera sănătatea. Iar apoi se îngrijorează prea mult în privința viitorului încât nu se mai bucură de prezent; rezultatul fiind că nu mai trăiește nici în prezent, nici în viitor; trăiește ca și cum nu ar muri niciodată, și apoi moare fără să fi trăit cu adevărat.”
Dalai Lama
Mulți au fost atinși de vorbele profunde ale părintelui spiritual, însă alții au contestat relevanța acestui citat într-un context unde se discută despre bitcoin.
Dar cu siguranșă tânărul a găsit niște răspunsuri pe gustul său după ce postarea sa a devenit virală.
De unde cumpăr Bitcoin?
Băiatul nu a menționat detalii despre cum a cumpărat monede bitcoin, însă probabil că a cumpărat de pe exchange-uri. Dacă și tu vrei să acumulezi bitcoin îți recomandăm platforma Kucoin pentru că este un exchange foarte mare și accesibil românilor și are mai puține probleme legale decât Binance, dar dacă aceste două exchange-uri nu ți se par suficient de sigure dpdv legal, citește și articolul Alternative la Binance unde vei găsi mai multe opțiuni.
