Ce înseamnă maximalist (bitcoin)

La fel ca în orice domeniu și în lumea crypto s-au format diverse curente de gândire, iar unul dintre cele mai notabile este Maximalismul Bitcoin. A fi maximalist bitcoin înseamnă să adopți curentul ”Maximalism Bitcoin” în modul tău de a percepe lumea criptomonedelor.

Ce este maximalismul Bitcoin?

Maximalismul Bitcoin este viziunea conform căreia Bitcoin este singura criptomonedă care are un viitor și de care umanitatea are nevoie. Maximaliștii consideră că toate celelalte criptomonede sunt inferioare și nu respectă viziunea lui Satoshi Nakamoto descrisă în whitepaper-ul originar al monedei Bitcoin prin care monedele virtuale sunt descentralizate și nu reprezintă companii sau guverne, în timp ce multe altcoins sunt centralizate și urmează scheme de pump and dump.

Deși maximaliștii sunt considerați exagerați în ideologie, fiind prea atașați de Bitcoin, există și beneficii în gândirea maximalistă.

Avantajele ideologiei maximaliste

Un bitcoin maxi, așa cum este denumit adesea pe social media, are și câteva beneficii datorate gândirii sale:

  • Mai simplu și mai relaxant: Nivelul de anxietate este direct proporțional cu numărul de criptomonede cu care încerci să ții pasul. Dar când urmărești o singură monedă nu consumi la fel de multă energie nervoasă.
  • Ești mai protejat de țepe: Atunci când crezi doar în Bitcoin, nu vei fi expus la proiecte dubioase și monede obscure. Vei fi mult mai ferit de FOMO și vei evita multe rug-pulls și scam-uri care pot părea legitime la început. Citește mai multe despre țepele din crypto aici.
  • Faci parte dintr-o comunitate strânsă: Maximaliștii fiind relativ puțini în lumea crypto își formează un simț al comunității mai accentuat, dezvoltând relații pe termen lung între ei. În comparație cu un adept crypto obișnuit care caută o oportunitate și nu are un sens al identității sau apartenenței la fel de pronunțat.

Dezavantajele maximaliștilor

Nu dorim să creăm doar o imagine pozitivă sau negativă a maximaliștilor, încercăm să prezentăm toate fațetele acestora, astfel că o gândire maximalistă are și dezavantaje, printre care:

  • Extremismul: Deseori un maxi dă senzația că face parte dintr-un cult cu o viziune extremă. Din acest motiv, maximaliștii nu sunt agreați de majoritatea lumii crypto, care îi consideră prea extremiști și elitiști.
  • Nu maximizează profitul: Deși știu că la un bull market urmează un altseason, maximaliștii refuză să investească în criptomonedele alternative, pentru că le consideră inferioare. Chiar dacă ar fi putut să facă mai mulți bani pe care ulterior să-i fi investit înapoi în Bitcoin.
  • Regretul: Deși unii maximaliști par a fi hardcore și nu se ating deloc de alte criptomonede, aceștia regretă totuși că nu au cumpărat și ETH când era sub $10, că nu au crezut în altcoins și că ar fi putut să facă avere cu acestea. Dar raționalizează fenomenul prin faptul că riscul e mai mare și nu merită, deși ETH a apărut pe exchange-uri încă din 2015 și a demonstrat deja o longevitate și un viitor promițător, maximaliștii continuă să-l considere doar un ”shitcoin”.
  • Invidia: Cu toții suntem invidioși câteodată, dar este mai dificil pentru maximaliști când văd cum se îmbogățesc creatorii de altcoins, sau investitori care cumpără și alte monede decât bitcoin. Însă, își explică fenomenul prin a-i judeca, considerând că toți creatorii de altcoins trebuie să fie niște escroci.

Maximalist versus Moonboy

Dacă ai o părere proastă despre maximaliști să nu uităm că lucrurile sunt relative. La polul opus avem moonboys, acele persoane care sunt dispuse să cumpere orice criptomonedă, atâta timp cât se promite îmbogățirea peste noapte. Aceștia cred că token-ul pe care l-au cumpărat va ajunge la lună.

În general, moonboys sunt începători, sau doar persoane extrem de optimiste, care riscă fără să-și dea seama și poate fiecare dintre noi am trecut prin această fază dar probabil aceștia au cel mai mult de pierdut.

Dacă ar trebui să alegi doar una dintre aceste variante: să fii maximalist sau moonboy, poate că cei mai mulți ar prefera totuși maximalismul, pentru că măcar există o gândire pe termen lung.

Calea de mijloc

Evident, cel mai sănătos este să găsim o cale de mijloc unde putem fi și conservatori, mizând pe top 10-20 crypto, sau big-caps (criptomonede cu capitalizare mare) în loc de NUMAI Bitcoin dar și toleranți la risc, având o strategie de maximizare a profitului alocând o sumă și pentru shitcoins.

Diferența dintre un moonboy și cineva experimentat care investește în criptomonede super riscante este că acesta din urmă își cunoaște toleranța la risc și alocă bugetul corespunzător.

Cine sunt de fapt Maximaliștii Bitcoin?

Pare doar o etichetă, dar până acum nu am dat exemple concrete de persoane care sunt identificate cu maximalismul Bitcoin. Hai să vedem cine sunt liderii maximaliștilor, fie influenceri, investitori sau personalități cunoscute:

  • Max Keiser – un milionar american, om de media, cunoscut pentru emisiunea financiară Keiser Report unde discută teorii economice inovative. Acesta a devenit un susținător al Bitcoin și apoi unul dintre marii maximaliști bitcoin.
  • Michael Saylor – CEO Microstrategy. Nu este un Maximalist hardcore, însă promovează doar Bitcoin și nu a cumpărat nicio altă criptomonedă în afară de BTC, acesta având în fond peste 100.000 de bitcoini.
  • Tone Vays – un influencer și consultant de bitcoin, Tone este un maximalist hardcore care a lucrat ca trader pe Wall Street.
  • Jimmy Song – un programator bitcoin și un influencer, Jimmy este prieten cu Tone Vays și un adevărat maximalist, căruia îi place să scrie argumente pro maxi pe Twitter.
  • Willy Woo – un trader și un influencer cunoscut pentru analizele detaliate pe blockchain (on-chain analysis). Acesta nu este un maximalist hardcore, pentru că mai tranzacționează și alte criptomonede, însă a declarat că pune pariu pe bitcoin că va câștiga standardul monetar, devenind moneda de rezervă a lumii.
  • Anthony Pompliano – antreprenor multimilionar – un adevărat ambasador al monedei Bitcoin, acesta a prezis că prețul unui BTC va trece cu siguranță de $100.000. Acesta este și un puternic influencer folosindu-și influența pentru a susține curentul maximalist și a ataca concurența. Spre exemplu, acesta a adus argumente cum că guvernul american ar putea să desființeze Uniswap dacă ar dori, însă nu poate desființa Bitcoin.
  • Adam Back și Samson Mow – Adam este cofondator la Blockstream, compania de dezvoltare blockchain care valorează peste 3 miliarde de dolari. Există zvonuri cum că Adam Back ar fi adevăratul Satoshi Nakamoto, însă nu există dovezi în acest sens, deși o parte din maximaliști chiar cred că el este Satoshi. Adam folosește comentarii subtile și inteligente pe twitter, care trădează viziunea sa maximalistă, însă nu se exprimă atât de pronunțat precum colegul său Samson Mow care este un maximalist activ.

Sunt multe alte personalități care promovează criptomoneda Bitcoin fără să fie maximaliști, printre care sunt și gemenii Winklevoss sau Elon Musk.

Care sunt argumentele maximalismului Bitcoin?

Maximaliștii se bazează pe anumite argumente atunci când își expun teoria, așa că hai să vedem la ce se referă:

  • Piața criptomonedelor este una de monopol, de sumă zero. Ca în cazul aurului, acesta a devenit un standard și toate țările îl foloseau ca rezervă, în timp ce alte metale prețioase precum argintul sau platina, nu făceau parte din standard. Maximaliștii consideră că la fel se va întâmpla și în crypto, standardul urmând a fi luat de Bitcoin. Exemplele pot continua, spre exemplu pe piața motoarelor de căutare, Google este un monopol, pentru că ne trebuie un singur motor de căutare, nu avem nevoie de 10. Contraargumentul este că piața criptomonedelor nu este neapărat un joc de sumă zero și mai multe monede vor avea un viitor împreună.
  • 95% din criptomonede sunt scams. Astăzi oricine poate crea o criptomonedă, sunt și tokenuri care sunt create automat de boți. Numărul de criptomonede afișate pe coinmarketcap este peste 10.000 însă alte zeci de mii sunt create fără să fie listate, pe blockchain-uri precum Ethereum sau BSC iar numărul acestora continuă să crească pe măsură ce putem crea tokens pe numeroase chain-uri. Deci, dpdv al numărului, într-advăr, cele mai multe sunt cu siguranță scam, sau cel puțin sunt făcute pentru pump and dump, însă contraargumentul este că dacă luăm dpdv al capitalizării de piață, putem vedea că acest procent scade dramatic.
  • Pe Bitcoin se pot face și smart contracts și se poate construi orice aplicație. Codul Bitcoin poate susține și crearea de contracte inteligente pentru aplicații descentralizate la fel cum vedem pe Ethereum. Contraargumentul este că lumea deja folosește Ethereum și celelalte blockchain-uri create pentru acest scop, iar pe Bitcoin nu există cerere în acest sens, chiar dacă este posibil în teorie.
  • Bitcoin este cea mai descentralizată criptomonedă. Bitcoin, fiind cea mai veche criptomonedă este și cea mai cunoscută și are într-adevăr gradul de descentralizare cel mai mare dpdv al distribuirii nodurilor pe rețea și al mecanismului de consens.

Au dreptate maximaliștii Bitcoin?

Fiecare poate judeca cu propria minte dacă au dreptate sau nu. Au dreptate asupra unor afirmații, însă ceea ce va decide viitorul este nevoia oamenilor, care se pare că preferă să aibă mai multe opțiuni de investiții cu diferite grade de risc, potrivite fiecăruia. Însă pare că totul este posibil în lumea crypto, așa că nu se știe niciodată.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *