eToro păreri – Tot ce trebuie să știi

În acest articol vom discuta despre platforma eToro, păreri, opinii, și de ce este una dintre cele mai puternice platforme crypto, chiar dacă în același timp oferă CFD-uri, Forex și alte instrumente financiare.

eToro crypto

Platforma eToro crypto a fost luată cu asalt în 2021 datorită creșterii spectaculoase a pieței criptomonedelor (bull market). Compania s-a concentrat să creeze o platformă crypto cât mai simplă și ușor de utilizat, în comparație cu celelalte platforme care sunt create pentru utilizatori mai avansați.

eToro cum funcționează

Pe scurt eToro funcționează astfel: faci un depozit folosind metode de depunere precum Paypal, card bancar sau crypto, apoi poți începe să faci tranzacții de criptomonede. Poți retrage criptomonede oricând către un portofel electronic sau către alt exchange.

Platforma eToro crypto este formată din următoarele:

  • Un portofel (wallet) care poate fi alimentat direct cu crypto sau cu cardul bancar sau Paypal.
  • Un exchange simplu, prin care faceți conversii directe între criptomonede.
  • O platformă de tranzacționare în marjă cu leverage (eToroX).
  • O funcție de rețea socială prin care vă puteți conecta cu alți investitori/traderi și le puteți copia strategia de tranzacționare.

eToro depunere minimă

Începând cu 5 Septembrie 2021, depunerea minimă pe eToro este de doar $50 în România și multe alte țări. Deci, putem depozita echivalentul a $50 în crypto direct pe platformă, sau cu FIAT prin Paypal sau putem folosi un card Visa (inclusiv Visa Electron), Master Card sau Maestro prin procesatorul de plăți Simplex partener cu eToro. Dacă depozitul va fi făcut cu cardul, atunci suma minimă de depunere devine $125 sau cca. 110 euro datorită procesatorului Simplex.

Suma minimă pe eToro a fost $1000 pentru criptomonede în prima parte a anului 2021. Această sumă este destul de ridicată pentru o investiție minimă pe eToro, comparativ cu alte platforme, însă a fost necesară pentu a filtra numărul foarte mare de persoane care au dorit să cumpere crypto în bull market.

eToro comisioane

Un prim comision eToro este cel de depunere prin card. Procesatorul de plăți Simplex prin care se fac plățile cu cardul pe eToro, va lua un comision de 4%, însă dacă depuneți direct crypto, comisionul este zero.

La conversia între fiat și crypto, este un comision de 1%, iar între cotațiile crypto există comisioane distincte în funcție de monedă iar pentru platforma de tranzacționare în marjă cu leverage, comisionul este de tip spread (ca în FOREX) constând în 5 bps. BPS înseamnă Basic Points, un echivalent la Pips.

Comision de retragere

Comisionul de retragere pe eToro depinde în funcție de criptomonedă. De exemplu, puteți retrage Bitcoin și Cardano cu comision zero, costul fiind doar comisionul de pe rețeaua blockchain care fluctuează în funcție de activitatea rețelei.

În cazul în care retrageți bani fiat, comisionul de retragere perceput de eToro este $5.

Pentru a afla cu exactitate comisionul de retragere pentru fiecare criptomonedă consultați site-ul eToro.

eToro retragere bani

Dacă vreți să retrageți bani fiat de pe eToro, nu criptomonede, o puteți face folosind un transfer bancar, card bancar, Paypal, Skrill, Neteller, Trustly, iDEAL (aceste metode de retragere se pot schimba).

Condiții pentru a retrage bani:

  • Contul eToro trebuie să fie verificat.
  • Retragere minimă este de $30.
  • Suma retrasă trebuie să fie disponibilă în soldul contului (adică nu retragi dacă ai o cantitate din sumă blocată în tranzacții).

Retragerea de bani de pe eToro poate dura și 10 zile lucrătoare pentru cardul bancar și transfer wire, însă durează maxim 2 zile lucrătoare pentru Paypal și celelalte metode de retragere enumerate mai sus.

Cum retrag bani din eToro în Revolut?

Poți folosi Revolut pentru depunere și retragere în/din eToro fără probleme, atâta timp cât ai contul verificat. Pentru retragere de fonduri, va trebui să completezi formularul de retragere cu numele băncii: REVOLUT iar dacă vrei transfer în euro, vei da IBAN-ul tău și codul SWIFT.

Codul SWIFT al Revolut este: REVOGB21 (dacă nu ți-l acceptă, mai adaugi trei X-uri la coadă: REVOGB21XXX)

Dacă vrei să retragi lire sterline (GBP) în loc de euro, îți va trebui numărul de cont și BIC. BIC Revolut este: REVOGB21XXX, în general este același ca și codul SWIFT, dar dacă nu merge încercați și REVOGB21.

eToro wiki

Dacă vrei să știi mai multe despre companie, uite aici câteva informații de pe pagina eToro wikipedia:

eToro este o companie care a început cu servicii FOREX în 2007 sub numele RetailFX. Compania este originară din Israel, având centrul în Tel Aviv dar și cu birouri în Cipru, Regatul Unit, Statele Unite și Australia. În 2010 și-a dezvoltat renumitul serviciu de copy trading prin care puteai copia automat strategiile de trading ale altor utilizatori de pe platformă.

Pe vârful bull market-ului criptomonedelor de la sfârșitul lui 2017 începutul lui 2018, eToro a intrat pe piața crypto. Astfel că din 2018 până în 2020 și-a triplat valoarea de la $800 de milioane la $2.5 miliarde de dolari.

În campaniile de marketing eToro a colaborat cu 7 echipe din Premier League UK printre care și Aston Villa. A colaborat și cu personajul Hodor din Urzeala Tronurilor (actorul Kristian Nairn). Ulterior a colaborat și cu MotoGP și UFC.

Ce criptomonede sunt disponibile pe eToro?

Portofelul eToro suportă peste 120 de criptomonede, deci aproape toate criptomonedele pe care le găsiți pe alte exchange-uri mari le puteți stoca în eToro, însă numai o cincime din acestea sunt tranzacționabile pe platforma eToroX. Lista completă o puteți găsi aici.

Are eToro și Elrond (EGLD)?

Da, puteți depozita și Elrond (EGLD) și tranzacționa pe eToroX.

eToro reclamă

Reclama eToro pe care poate ați văzut-o pe Youtube în format video cu unele staruri de la Hollywood sau sub formă de imagine pe alte site-uri a făcut înconjurul lumii și există și o variantă românească cu personajele Adrian și Vasile:

eToro opinii și concluzii

Platforma eToro este una dintre cele mai bune pentru a cumpăra criptomonede, mai ales la început de drum datorită modului în care a fost creată, să fie pe înțelesul tuturor și ușor de folosit. Însă mai există un motiv pentru care merită folosită și anume diversificarea, pentru că avem nevoie de platforme de tranzacționare de încredere în cazul în care alte platforme mari, precum Binance pot fi lovite de procese. Să nu uităm că eToro are și instrumente financiare tradiționale (FOREX, CFD-uri) și este mult mai stabilă pe partea de licențe, brokering și tranzacționare, fiind și mai flexibilă în cazul în care reglementarea spațiului crypto devine prea dură.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *