Cea mai profitabilă perioadă pentru minare Ethereum: Primăvara 2021 – Nu va mai dura mult.

Imagine cu minare ethereum

Gazul pe Ethereum a ajuns la cote record

Comisionul de tranzacționare pe rețeaua Ethereum se mai numește și gaz (gas fee). Acesta a depășit cote record în ultima perioadă, o medie fiind de $20 pe tranzacție, însă pe exchange-uri descentralizate precum Uniswap, poți ajunge să plătești câteva sute de dolari pentru cele mai mici tranzacții.

Rețeaua Ethereum are din ce în ce mai multe momente în care nu face față volumului de tranzacționare, nu doar datorită proiectelor DeFi care acumulează un număr enorm de tranzacții dar și datorită pieței ascendente (bull market) care duce la creșterea numărului de utilizatori noi, numărului de tranzacții și nu în ultimul rând creșterea prețului. Ca idee, Ethereum a crescut de la $87 în 12 martie 2020 la aproape $2000 în 13 martie 2021.

Gazul este încasat de mineri sub formă de ETH, iar minerii, evident, profită mai mult cu creșterea prețului. La mărirea recompensei contribuie și numărul crescut de tranzacții dar și lipsa de echipament (GPUs) de la producători datorită încetinirii liniei de producție în contextul pandemiei.

Ecosistemul de aplicații descentralizate (dapps) suferă, însă minerii prosperă. Pentru a rezolva această problemă, Vitalik Buterin vrea să lanseze un upgrade în vara 2021 care ar micșora recompensa minerilor și ar decongestiona rețeaua.

Greva minerilor de Ethereum și un posibil atac 51%

Dacă noi în România încă discutăm despre mineriade reale, în spațiul digital s-a ajuns la mineriade cibernetice. Minerii de Ethereum nu sunt de acord cu upgrade-ul EIP-1559, propus de dezvoltatorii Ethereum, care ar urma să se activeze undeva în iulie 2021. Acest upgrade ar limita recompensa minerilor la o sumă fixă, iar excesul de ETH generat ar urma să fie șters de pe blockchain printr-un mecanism numit ardere (burn). Upgrade-ul ar fi favorabil aplicațiilor descentralizate și mai ales zonei DeFi care în momentul de față nu funcționează în parametrii optimi datorită congestiei rețelei.

Minerii de la Spark Pool și-au arătat dezaprobarea pe twitter. Alții au amenințat că vor intra în grevă, oprind echipamentele pentru 12 ore. Iar minerii de la Red Panda vorbesc despre un posibil atac 51% asupra rețelei Ethereum. Planul este să se alăture celei mai mari ferme de ETH de la ora actuală (ethermine.org) ca împreună să ajungă la 51% din puterea de procesare a rețelei și să invalideze upgrade-ul.

Deși minerii sunt furioși, nu se știe dacă vor acționa până la urmă, pentru că și o grevă dar și un atac 51% sunt foarte costisitoare, mai ales în momentul de față când mineritul este profitabil. Dezvoltatorii speră că minerii se vor rezuma la amenințări pentru a arăta că sunt o veritabilă verigă în mecanismul de consens de pe Ethereum și nu vor acționa, altfel upgrade-ul va trebui să fie amânat.

Cât va mai dura profitabilitatea mineritului ETH

Dacă ținem cont că upgrade-ul se lansează în iulie 2021, mai avem câteva luni pentru a profita de recompense mari. Cu alte cuvinte, primăvara lui 2021 este cel mai bun moment de minare ETH de până acum.

Va scădea profitabilitatea în vară? Dacă prețul ETH nu mai crește, răspunsul este da. Însă, suntem în continuare într-un bull market și prețul poate să mai crească considerabil. Chiar upgrade-ul va avea efectul de a crește prețul, pentru că ajută rețeaua. Deci chiar dacă recompensa minerilor va fi fixă, s-ar putea ca prețul ETH să crească atât de mult încât să compenseze diferența.

Concluzii

Minerii vor să se opună, însă upgrade-ul poate fi benefic pe termen lung și din punctul lor de vedere. Upgrade-ul aduce un mecanism asemănător cu înjumătățirea de pe Bitcoin care generează deflație și automat o creștere a prețului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, însă un lucru e sigur: acum e momentul cel mai bun să minăm ETH. Citește și Minare Ethereum și criza cipurilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *