Piața NFT-urilor în plin BOOM și nu dă semne de încetinire

În timp ce Bitcoin stă cuminte sub $50.000, piața NFT-urilor înregistrează volumuri de vânzări record, lucru care se vede și în prețul Ethereum, care la momentul scrierii acestui articol a depășit $3400 atingând cea mai mare valoare din ultimele 3 luni.

Nu putem spune decât că NFT-urile ca tehnologie și ca fenomen, nu au fost doar o ”fază”, doar o bulă speculativă care s-a spart în primăvară, ci reprezintă un braț puternic al lumii crypto care e în plină dezvoltare. Cu această idee în minte, hai să vedem cele mai noi știri în materie de NFT.

CryptoPunks atinge 1 miliard în vânzări totale

Dacă la începutul anului, CryptoPunks era la 200 de milioane de dolari în vânzări totale (începând cu 2017), acum vânzările totale au spart pragul de 1 miliard de dolari, devenind cel de-al doilea proiect NFT din istoria crypto care atinge această sumă (primul fiind Axie Infinity). Să nu uităm că explozia vânzărilor și a prețurilor NFT-urilor CryptoPunks au fost amplificate și de Visa care a cumpărat unul din aceste NFT-uri săptămâna trecută.

La 12 ani a făcut 290.000 lire din NFT-uri

Un copil de programator, în vârstă de 12 ani, a vândut în doar două luni NFT-uri în valoare de 400.000 de dolari (sau 290.000 lire sterline). Băiatul, pe nume Benyamin Ahmed a început să învețe programare încă de la 5 ani, încurajat de tatăl său.

Fiind pasionat de jocul Minecraft, a vrut să lanseze propria colecție de NFT-uri care să se potrivească cu caracterele pixelate din Minecraft. Astfel a creat o colecție de imagini cu balene, precum vedeți în imaginea de mai jos:

Întreaga colecție l-a costat numai $300 de dolari și în doar 9 ore s-a vândut tot, iar băiatul a căștigat 80 ETH pe loc. De atunci a mai câștigat încă 30 ETH din comisioane (2.5% din fiecare vânzare secundară), iar suma continuă să crească pe măsură ce NFT-urile sale sunt tranzacționate mai mult.

Băiețelul a folosit platforma OpenSea pentru a-și crea și vinde colecția de NFT-uri. Dacă vrei și tu să creezi o colecție de NFT-uri pe OpenSea, află cum poți s-o faci fără să știi programare sau design citind articolul: Cum creezi un NFT?

Rakuten își lansează propria platformă de NFT-uri

Rakuten este un mare magazin online din Japonia care sponsorizează evenimentele sportive având 1.4 miliarde de utilizatori, iar ieri a anunțat că va deschide propria platformă de NFT-uri.

Platforma se va deschide în primăvara lui 2022 și va încuraja tranzacționarea NFT-urilor din aproape orice domeniu, în special sport, muzică și animație.

Nici nu putem să ne imaginăm ce impact va avea o platformă de asemenea proporție asupra fenomenului NFT, însă putem spune că viitorul este extrem de promițător.

Colecția de maimuțe mutante vândută în mai puțin de o oră

Jucătorul profesionist de baschet, Stephen Curry a cumpărat un NFT din colecția BAYC cu 55 ETH, prima vânzare a unui NFT din această colecție a fost în luna mai 2021 pt doar 0.68 ETH. Colecția BAYC înseamnă Bored Ape Yacht Club și însumează 10.000 de NFT-uri care s-au vândut deja.

După ce au fost vândute NFT-urile, fiecare HODLer (proprietar) a primit prin airdrop un ser special (sub formă de NFT). Serurile au putut fi aplicate NFT-ului cu maimuțe (bored ape) sau puteau fi vândute pe piață. Un utilizator chiar a primit o ofertă de 269 ETH pentru serul său. Dar cei mai mulți au preferat să folosească serul pe maimuță pentru a obține un NFT cu o maimuță mutant ca în poza de mai jos:

Aceste maimuțe mutant au creat o adevărată frenezie (puțin spus) generând un val de vânzări și cumpărări plecând de la 3 ETH. Cea mai scumpă maimuță mutantă s-a vândut deocamdată cu 222 ETH iar prețul cel mai mic la care poți cumpăra o maimuță mutantă la ora actuală este 8 ETH. Colecția s-a vândut în mai puțin de o oră.

Merită să dai banii pe niște “desene”?

Mulți români care află de NFT-uri se întreabă dacă merită să dai atâția bani pe niște desene? Practic sunt doar niște fișiere jpg sau gif sau altceva, nu? NU, pentru că prețul acestora reflectă de fapt conceptul de proprietate privată în lumea digitală. NFT-urile sunt un mod verificabil de a dovedi că într-adevăr tu ești proprietarul acelui NFT unic, iar acest lucru îți conferă statut sau recunoaștere, la fel cum un sigla unui brand de fashion îți dă un statut anume.

NFT-urile, ca orice token criptografic tranzacționat pe piața crypto, vor avea în continuare prețuri volatile iar succesul cu investiția în NFT-uri depinde și de noroc și de inspirație dar și de capitalul de care dispui ca să prinzi NFT-ul potrivit la momentul potrivit.

Piața de NFT-uri crește cel mai puternic pe segmentul de gaming

Jocurile pe computer sunt unul din domeniile cele mai simbiotice cu tehnologia NFT, așa că te invităm într-un grup nou de Facebook despre Jocuri pe Blockchain, unde sperăm să acumulăm ușor ușor cât mai multe cunoștiințe de la unii la alții și să clădim câteva căi profitabile în gaming: https://www.facebook.com/groups/cryptogamingromania

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *