Care e treaba cu Bitcoin

Poate te-ai întrebat care e treaba cu Bitcoin și ai vrut să știi pe scurt, așa, mai pe românește, fără explicații complicate, ce este cu acest bitcoin. În acest articol am adunat mai multe întrebări pe care ni le-au pus oamenii și pe care poate ți le-ai pus și tu în legătură cu moneda bitcoin, al căror răspunsuri sperăm că-ți vor satisface curiozitatea.

Când a fost lansat Bitcoin?

Bitcoin s-a lansat în 2009, dar a fost creat în 2008, la scurt timp de la criza financiară din 2008. Când a apărut, bitcoin-ul era necunoscut și doar o mână de oameni, programatori specializați în criptografie (cypherpunks), știau despre această tehnologie nouă. Un an mai târziu, în 2010, când a ieșit vestea despre bitcoin – o monedă virtuală imposibil de falsificat – din ce în ce mai mulți oameni au devenit interesați.

Există moneda Bitcoin?

Dacă întrebi dacă există moneda bitcoin în format fizic, răspunsul este nu. Bitcoin este o monedă virtuală, care există doar în format electronic, pe blockchain. Dacă ai văzut poze cu monede cu sigla bitcoin, acelea au fost create în scopuri promoționale și nu sunt monedele bitcoin în sine.

Deși au existat și momente în care câte un promotor al bitcoin a oferit monede fizice care aveau pe spate codurile private ce deschid un portofel cu bitcoini reali, însă numai pentru o perioadă scurtă și pentru puține persoane.

Bitcoin: cine a inventat moneda?

Bitcoin a fost inventat de Satoshi Nakamoto, un pseudonim pe care inventatorul sau inventatorii îl foloseau la începuturi ca să comunice cu programatorii open source din toată lumea. Nu se știe nici astăzi identitatea inventatorului. Nu se știe nici dacă e o persoană sau mai multe.

Satoshi Nakamoto a dispărut în 2011, pe 23 aprilie, când a trimis un email de adio unui alt dezvoltator de Bitcoin. De atunci nu a mai comunicat public, cel puțin nu cu acest pseudonim. Dispariția misterioasă a lui Satoshi a fost la fel de bruscă precum și apariția acestuia în 2008.

Câte monede bitcoin există?

În 2021, numărul de monede bitcoin care există este de aproximativ 18.8 milioane. Acest număr va crește încet până când va atinge maximul de 21 de milioane de monede BTC. Poți afla câți bitcoini sunt în total urmărind un site precum CoinMarketCap și citind ce scrie la Circulating Supply care arată câți bitcoini sunt pe piață în fiecare clipă. Tot așa poți afla și câți bitcoini mai sunt de minat în total.

Cu toate acestea, chiar atunci când ști cât bitcoin există în total, cantitatea aflată în circulație este în general mai mică, pentru că există și bitcoini pierduți și portofele abandonate, care nu mai pot fi recuperate.

Când se termină Bitcoin?

Dacă vrei să știi când se termină bitcoin în sensul atingerii limitei maxime de 21 de milioane de monede (când nu se vor mai putea genera bitcoini noi) să știi că estimările spun că se termină în jurul anului 2140. Nu se poate ști cu exactitate momentul pentru că depinde de viteza de minare și de demersul evenimentelor care pot opri mineritul, sau îl pot accelera.

În cartea sa, Andreas Antonopoulos spune că Bitcoin nu va atinge niciodată limita de 21 de milioane pentru că această limită este asimptotică, adică va ajunge doar foarte aproape de 21 de milioane: 20.999.999,9769 BTC.

Cine produce Bitcoin?

Bitcoin-ul este produs prin minerit. Echipamentul de minerit este utilizat pentru a verifica și valida tranzacțiile de pe blockchain, folosind o putere mare de procesare care consumă curent electric. În schimbul validării tranzacțiilor, minerii sunt recompensați de algoritm cu o cantitate de bitcoin direct proporțională cu puterea de procesare.

Dacă vrei să afli mai multe despre minerit și dacă vrei să devii chiar tu un miner care este compensat cu bitcoin, citește și articolul: Minare Criptomonede.

Poți transforma Bitcoin în bani reali?

Da, poți transforma Bitcoin în bani reali, vânzând pe un exchange precum Binance. Astfel, poți retrage bani reali din bitcoin. Există totuși limite la sumele de bani care vin de pe exchange, iar băncile din România sunt mai mult sau mai puțin prietenoase din acest punct de vedere datorită legislației sărace în domeniul crypto.

Dacă vrei să afli mai multe, citește și: Ce bănci din România acceptă crypto de pe Exchange?

Cine cumpără Bitcoin?

Oameni de pretutindeni cumpără bitcoin, la fel și instituțiile interesate de domeniul crypto. Poate ți se pare ciudat că cineva cumpără bitcoin, dar este similar ca atunci când cumperi acțiuni la bursă, faci o investiție într-un activ care are potențial de creștere pe viitor, cu scopul de a multiplica investiția și a genera profit.

Dacă vrei să afli o listă de personalități care cumpără Bitcoin, îi menționăm pe: Elon Musk, Mike Tyson, Snoop Dogg, Steven Seagal, Richard Branson, Kanye West, Mark Cuban, Jack Dorsey, Maisie Williams și mulți alții.

Dacă vrei să afli o listă de companii care cumpără Bitcoin, le menționăm pe: MicroStrategy, Tesla, Square, Coinbase Global, Voyager Digital, Galaxy Digital Holdings, Mercado Libre și multe altele.

Câți oameni au Bitcoin?

Se estimează că în jur de 100 de milioane de oameni au bitcoin în întreaga lume. Această cifră este foarte aproximativă și este în creștere, fiind greu de centralizat datele de pe exchange-uri, în timp ce datele de pe blockchain ne indică doar numărul de portofele și numărul de tranzacții, nu și numărul de persoane, identitățile fiind anonime/pseudonime.

Cine a adus Bitcoin în România?

Bitcoin este un activ digital, sau monedă virtuală, de aceea, nefiind un obiect fizic, monedă de metal sau bancnotă, nimeni anume nu l-a adus în România. Însă a fost făcut popular pe calea internetului. Așa cum au aflat toate țările, așa au aflat și românii despre bitcoin.

Printre primii români care au folosit termenul bitcoin, îl reamintim pe răposatul Mircea Popescu. Acesta avea un blog (trilema.com) unde își exprima gândurile despre Bitcoin în niște timpuri în care foarte puțini știau ce înseamnă lumea crypto.

Cine are Bitcoin în Romania?

Conform unui sondaj din 2018 făcut de Statista.com, circa 12% din populația României are bitcoin. Această cifră este destul de mare față de media Europei (5%).

În ceea ce privește personalitățile din România care au Bitcoin, se știe că Delia (Matache) are bitcoin datorită soțului ei care e pasionat de crypto, dar și Selly se zvonește că are bitcoin. Să nu uităm de așa zisul miliardar Mircea Popescu, care a murit în Costa Rica în condiții suspecte, înecat în Oceanul Pacific în vara anului 2021.

Câți bitcoini are Delia și Răzvan Munteanu?

Soțul cântăreței Delia, Răzvan Munteanu, a declarat într-o emisiune cu Buhnici că are în jur de 15% din averea familiei investită în bitcoini și alte active crypto. Știind că acesta este multimilionar, putem deduce că are o sumă frumușică între 10 și 30 BTC (aceasta este doar o vagă estimare). Nu știm la ce preț a cumpărat Răzvan Munteanu și nici dacă a vândut între timp, mai ales în urma bull market-ului din 2021.

Câți bitcoini are Selly?

Vlogger-ul Selly, Andrei Șelaru nu a declarat un număr de bitcoini pe care l-ar deține. Se presupune că a investit în crypto pentru că membrii trupei 5Gang au menționat moneda BTC în videoclipurile de pe youtube. Însă nu există dovezi concrete în acest sens.

Cât a fost Bitcoin cel mai mult?

$64.854 a fost cel mai mare preț pe care l-a atins Bitcoin pe data de 14 Aprilie 2021. Acest preț este maximul înregistrat la momentul scrierii acestui articol (8 Octombrie 2021) și se poate schimba pe viitor. Cel mai mare preț este cunoscut online sub denumirea scurtă de ATH (All Time High).

Cine controlează Bitcoin?

Bitcoin este controlat de toți deținătorii de BTC, cu mic cu mare, de aceea nicio entitate nu-l poate controla de una singură. În presă apare frecvent ipoteza căreia cineva manipulează prețul Bitcoin și chiar îl controlează. De-a lungul timpului au existat diferite teorii ale conspirației printre care:

  • Bitcoin a fost creat de CIA ca un experiment pentru a prinde evazioniștii, spălătorii de bani și traficanții de droguri.
  • Vladimir Putin controlează bitcoin, pentru că ar deține în secret o sumă enormă.
  • China comunistă controlează bitcoin pentru acolo erau cele mai multe ferme de minerit.
  • Tether/Bitfinex controlează bitcoin pentru că emit USDT fără corespondent în dolari.

Prețul BTC poate fi manipulat pe perioade scurte de jucători mari (whales – balene) care vând sau cumpără sume mari și mișcă întreaga piață, însă nu există cineva care deține suficient de mulți bitcoini ca să manipuleze complet piața. Portofelele cele mai mari de BTC sunt deținute de exchange-uri, precum Binance, însă criptomonedele aflate acolo sunt proprietatea milioanelor de utilizatori și nu ale exchange-ului.

Se estimează că Satoshi Nakamoto deține în jur de 1 milion de bitcoini, iar această sumă ar fi suficient de mare pentru a controla bitcoin în mod semnificativ. Însă bitcoinii din portofelele lui Satoshi au rămas nemișcați de peste 1 deceniu, iar acesta se presupune că nu dorește să facă rău propriei creații.

Unde plătești cu Bitcoin?

Ok, ai bitcoin, dar ce poți să cumperi? Dacă vorbim de companii internaționale, Microsoft acceptă plata în bitcoin pentru produse digitale (jocuri și aplicații). Alte companii din afară care acceptă plata crypto: Overstock, Home Depot, Paypal, Starbucks, Etsy, Whole Foods, Rakuten.

Magazine care acceptă plata cu bitcoin în România există și se înmulțesc pe zi ce trece, dintre acestea menționăm:

  • EVOMAG – un magazin online românesc de top de unde poți comanda foarte multe produse, de la telefoane mobile la decorațiuni pentru casă.
  • VOLA – agenție de turism.
  • MAXI FARMA – companie de farmaceutice.
  • La Conu Iancu – restaurant din București.

De asemenea, Paypal a declarat că va aduce funcția de portofel crypto în Europa, deci și în România. Practic vom putea să convertim BTC direct în bani fiat (RON, EUR, USD), în contul nostru, sau să cumpărăm direct de la comercianții care acceptă Paypal.

Dacă vrei să afli și alte modalități de a plăti cu bitcoin citește și: Cum scoți banii din Bitcoin.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *